„Last Dance” aduce lui Michael Jordan Bulls o perspectivă care nu putea fi avută în acel moment
Uneori, trecutul trebuie să stea înainte ca toate texturile sale diferite să poată fi văzute.
Distanța, genul social, este singura distanță pe care se pare că o cunoaștem în aceste zile. Credeți sau nu, copii, există un fel diferit, unul care însoțește trecerea timpului. Aduce înțelegere și perspectivă.
Acea varietate de distanță a devenit un concept străin. Rețelele de socializare au generat o serie de reacții de genunchi și un sprint către următorul scandal. Pedala pe metal este modul în care rulăm acum.
Frumusețea „The Last Dance” de la ESPN este în timp, spațiu și separare. În depărtarea lui. De ani de zile, Michael Jordan a blocat filmările din culise ale sezonului 1997-98 Bulls să nu vadă lumina zilei. În cele din urmă, și-a dat permisiunea, iar el și noi suntem binecuvântați să vedem totul cu alți ochi 22 de ani mai târziu.
Și ce vedere frumoasă, dezordonată și implicată este.
Legate de
Chicago Six-Times Episodul 2: „Ultimul dans” abordează povestea de fundal a lui Dennis Rodman și Phil Jackson
6 momente cheie din a doua seară a MJ doc „The Last Dance”
E grozav să-l vezi pe Jordan, întins pe un scaun, vorbind atât de sincer despre acel sezon, acei jucători și acea epocă. Când era în plină carieră de jucător, nu am primit 25 la sută din asta. Nu l-am primit la 10 ani după ce s-a pensionat. Uneori, trecutul trebuie să stea înainte ca toate texturile sale diferite să poată fi văzute.
Și mai este Phil Jackson, adesea un sfinx, care vorbește cu picioarele pe pământ și cu capul nu în nori. În The Last Dance, este relaxat și deschis, a trecut suficient timp încât se simte confortabil să vorbească pe larg despre provocările și problemele care au venit cu antrenarea Bulls. Există multă înțelepciune aici, și nu doar de la Maestrul Zen.
Târfe drepte”, spune Horace Grant în episodul 4 din Pistons, care a părăsit podeaua fără să strângă mâna jucătorilor Bulls după ce a pierdut în finala Conferinței de Est din 1991.
OK, poate nu-l puneți sub înțelepciune.’’ Puneți-l în orice categorie le permite oamenilor să spună ceva ce nu ar fi putut spune public acum 20 de ani, fără ca acesta să fie acoperit cu elipse sau un bip între paranteze. (Suntem atât de modern acum, dar este încă puțin șocant să auzi că bombe F sunt aruncate în stânga și în dreapta în documentarul ESPN. Când a fost doborât acel zid?)
Distanța este un lucru minunat.
Cum funcționează astăzi? Dacă ești Dwyane Wade, te retragi în 2019, iar documentarul despre tine apare în 2020. Se numește D. Wade: Life Unexpected.’’ Viața ar fi putut fi neașteptată, documentul nu.
Nicio șansă la Wade, care, evident, caută să fie mai mult decât o vedetă de baschet, dar ceea ce lipsește este mistica. La douăzeci de ani de la fapte, încă nu știam multe despre Jordan și Bulls. Nu simți că știi deja totul despre Wade? Despre LeBron James? Știu mai multe decât vreau să știu.
S-a simțit întotdeauna că Kobe Bryant a crezut că este studiat și idolatrizat. Întotdeauna a simțit că și-a ajustat comentariile, atitudinea și expresiile faciale pentru a se potrivi cu orice credea că îi cere momentul. Întotdeauna a simțit că joacă un rol.
Jordan juca cărți cu colegii săi.
Asta era diferența dintre cei doi bărbați. Unul era intenționat să creeze o aură. Celălalt era intenționat să-și bată porcăria adversarului într-un joc, orice fel de joc. Asta se vede în The Last Dance.’’ Se numește onestitate’’ și autenticitate.’’ Nu este întotdeauna frumos.
Și nu este doar Iordania.
Există Scottie Pippen, un suflet pierdut și nevoiaș. Nu sunt doar bani pe care îi dorește. Este respect. Și, OK, sunt bani. Nu se poate ascunde petulanta lui. Este real și de aceea serialul este atât de bun.
Există Dennis Rodman, care încă încearcă să se explice lumii și încă nu reușește să facă acest lucru. Posibil pentru că, atunci când ajungi cu adevărat la asta, chiar nu există multe de explicat.
Și Jordan, steaua de atunci și steaua de acum, spunând în sfârșit așa cum este și a fost.
S-ar putea să pară ieri pentru unii dintre voi, dar ieri nu a fost atât de interesant. Ziua de ieri a fost la fel de interesantă pe teren, dar nu a avut acest context. Nu s-a putut, prin definiție. Adesea, timpul trebuie să treacă înainte să vedem ceva așa cum a fost cu adevărat. Asta este The Last Dance’’.
Te trezești cu 22 de ani îndepărtați de acele vremuri, iar lumea arată cu totul diferit. O poți vedea în ochii sclipitori ai lui Jordan și o poți auzi în comentariile lui. E destul de departe. O distanta mare.
भाग: